TURNUL de APĂ

Dezvoltarea edilitară deosebită pe care o cunoaște Aradul în secolul al XIX-lea contribuie, practic, decisiv la transformarea sa dintr-un oraș medieval într-unul modern. Majoritatea clădirilor ridicate în această perioadă au fost construite în stil neoclasic, eclectic sau secession, ceea ce conferă arhitecturii orașului un aspect deosebit de unitar. Zona centrală a orașului a polarizat majoritatea funcțiilor urbane: cele mai multe apartamente, cele mai importante dotări comerciale, culturale, sanitare, administrative, de învățământ etc.
În acest context apare, în centrul orașului, zona arhitectonică pe care arădenii de atunci au botezat-o "Piața Pompierilor", nume sub care este cunoscută și astăzi . Acest nume i-a fost dat de la faptul că în zonă a existat sediul unității de pompieri voluntari civili din Arad, înființată încă în 1835 și mai ales datorită existenței Capelei Sfântului Florian, patronul pompierilor.
Tot aici, în a doua jumătate a secolului trecut, administrația orașului hotărăște ridicarea unui edificiu deosebit de important pentru viața localității, edificiu care în memoria arădenilor este cunoscut sub numele de "Turnul de apă". Turnul a fost construit pentru aprovizionarea cu apă a orașului aflat în plină dezvoltare și pentru semnalarea incendiilor și intervenția rapidă a formației de pompieri a municipalității.
Turnul are o înălțime de 35 m și a fost dat în folosință în anul 1896. Ca stil arhitectonic el completează aspectul unitar al arhitecturii arădene de stil eclectic sau secession. Turnul, o construcție solidă de piatră și cărămidă, impresionează prin masivitate și înălțime.
Se remarcă prin decorația balcoanelor și a ferestrelor. De asemenea, trecătorul rămâne impresionat de registrul decorațiilor de la ultimul nivel, registru cu o bogată și variată fantezie arhitectonică.

Calendar evenimente
 
Octombrie 2017
1
2
3
4
5
6
7
8
9
23



 
 
 
Întrebarea Lunii
 
Considerați că Street Food Festival Arad a fost un eveniment reușit?

  DA
  NU

[ Rezultate | Sondaje ]

Voturi: 12

 
Galeria Foto
 

Gallery: CLM_08-12
 
Certificări
 


 


Primaria Arad: cod 310130, Arad, Blvd. Revolutiei, nr. 75 Tel: +40 257 281850, Fax +40 257 284744
© 2009, ALIAS Com & Primăria Arad, All Rights Reserved