Liceul MOISE NICOARĂ

În ultima jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului nostru, orașul Arad cunoaște o dezvoltare deosebită sub aspectul evoluției culturii și învățământului. Este perioada când în oraș au fost ridicate o serie de clădiri care în zilele noastre adăpostesc școli ce reprezintă o mândrie pentru fiecare arădean. În apropierea Pieței Avram Iancu, pe Bulevardul Dragalina, se înalță clădirea Liceului Moise Nicoară, cea mai reprezentativă clădire a învățământului liceal din orașul și județul nostru. Liceul a fost înființat încă în anul 1745, ca primul gimnaziu din Arad. În secolul trecut s-a transformat în liceu.
Actuala clădire a fost ridicată în secolul trecut și reprezintă în momentul de față una dintre cele mai mari clădiri școlare din țară. Clădirea liceului, realizată în stil neoclasic, a fost construită în perioada anilor 1869-1873, după planurile arhitectului Diescher, originar din Pesta. Întregul ansamblu arhitectonic este bogat ornamentat cu elemente renascentiste, care îi dau clădirii o atmosferă deosebită. Pe fațada principală, corpul central este încununat cu un grup sculptural "Alma Mater", simbol al învățământului și culturii. Intrarea principală în clădire impresionează prin dimensiunile sale. Coloanele sobre din interior, scările de marmură roșie de Moneasa și coridoarele largi conferă interiorului monumentalitate, echilibru și armonie clasică. Acest ansamblu este întregit de o splendidă sală pentru festivități . Lucrările de restaurare făcute de frații Milltaler acum peste 20 de ani au redat sălii forma inițială din momentul inaugurării clădirii. Sălile de clasă sunt deosebit de spațioase, în comparație cu alte clădiri școlare din municipiul nostru.Liceul are și o impresionantă sală de sport. Recentele lucrări de restaurare au redat clădirii strălucirea ei inițială. Pe băncile acestui liceu au învățat figuri marcante ale științei și culturii românești cum au fost: academicianul Caius Iacob, scriitorii Ioan Slavici, Titus Popovici, Mihai Beniuc și alții. Ansamblul liceului este întregit, în fața sa, de o modernă bază sportivă.

Calendar evenimente
 
Octombrie 2017
1
2
3
4
5
6
7
8
9
20



 
 
 
Întrebarea Lunii
 
Considerați că Street Food Festival Arad a fost un eveniment reușit?

  DA
  NU

[ Rezultate | Sondaje ]

Voturi: 12

 
Galeria Foto
 

Gallery: Nou/New
Description:
Teren de Tenis pe malul Muresului
 
Certificări
 


 


Primaria Arad: cod 310130, Arad, Blvd. Revolutiei, nr. 75 Tel: +40 257 281850, Fax +40 257 284744
© 2009, ALIAS Com & Primăria Arad, All Rights Reserved